Conform unui comunicat de presă oficial publicat de Evolution Gaming pe 6 Octombrie 2021, cel mai mare dezvoltator de jocuri cu dealer live din industrie încheie un parteneriat cu operatorul de jocuri de noroc, Betway, pentru piața americană.
Evolution a anunțat că a semnat un acord cu Betway, deținut de SuperGroup, pentru achiziția suitei de cazino live Evolution, inclusiv jocurile First-Person RNG. Acestea vor fi aduse pe piața americană, mai precis în New Jersey și Pennsylvania, două state care au legalizat recent jocurile de noroc.
Betway este un brand global de pariere online și gaming, dar și un client mai vechi al dezvoltatorului Evolution. Recent, Betway a intrat pe piața din SUA printr-un acord de licențiere de brand cu DGC (Digital Gaming Corporation).
Acest nou parteneriat dintre Evolution și Betway nu poate decât să-i bucure pe clienții fideli ai cazinoului. Aceștia vor avea parte în premieră de toate jocurile din secțiunea live cazino Evolution (ruletă, blackjack, baccarat), alături de jocurile First Person. Toate titlurile vor fi perfect optimizate, disponibile pe desktop, tabletă sau smartphone în ambele state americane. La aceste titluri de cazino clasice se vor adăuga și câteva noi variante de poker – acordul acoperă o gamă largă de jocuri de cazino, oferite atât live, cât și online clienților americani.
Betway deja beneficia de titluri de la brandul NetEnt, deținut de Evolution Group, pentru piața din New Jersey și Pennsylvania pe partea de sloturi online. Deținut de Super Group, Betway este un furnizor de soluții inovatoare de entertainment, pariuri sportive, cazino și esports (sporturi electronice), prezent pe mai multe piețe europene reglementate – Malta, Italia, Danemarca, Spania etc.
Acest acord marchează un nou pas din planul de extindere al Evolution Gaming pe piețele reglementate, dar solidifică și o relație comercială existentă de câțiva ani între cele două companii.
Jeff Millar, Director Comercial pentru piața din America de Nord la Evolution a declarat – “Lansarea pe piața din SUA continuă în ritmul stabilit și suntem entuziasmați, din nou, să lucrăm cu un brand cu care deja am construit o relație apropiată și puternică pe alte piețe reglementate. Abia așteptăm să îi ajutăm pe cei de la Betway să atingă succesul în aceste două state, dar și în alte state pe viitor.”
Anthony Werkman, CEO la Betway a adăugat – “Prin aceste noi acorduri de sponsorizare sportivă din SUA, brandul Betway va pătrunde pe una dintre cele mai mari arene din America de Nord. Clienții Betway din New Jersey și Pennsylvania se vor putea bucura de jocurile noastre de talie mondială furnizate de Evolution, atât direct din casele lor, cât și în deplasare. Faptul că am lucrat cu Evolution mulți ani ne face să fim încrezători că jucătorii din New Jersey și Pennsylvania vor fi entuziasmați de oferta noastră de jocuri online destinate pieței americane, furnizată într-un mediu corect, sigur și responsabil.”