O nouă zi de octombrie, o nouă zi de pariuri pentru toată lumea. Etapa cu numărul 12 din Premier League revine cu un nou meci, mai exact partida care va avea loc între formația antrenată de către Eddie Howe, Newcastle și echipa pregătită de către Frank Lampard, Everton. Meciul este programat miercuri, 19 octombrie, de la ora 21:30, pe St.James Park, din Newcastle. Partida va fi arbitrată de către Tony Harrington. În rândurile următoare voi detalia partida dintre cele două echipe, iar la final voi .oferi ponturile pe care le-am gândit.
Gazdele vin după meciul destul de complicat de pe Old Trafford, un nou meci fără înfrângere pentru Eddie Howe și fotbaliștii lui. Coțofenele sunt una dintre cele mai solide echipe din campionatul Angliei în acest sezon.
În 10 meciuri jucate, Newcastle are o singură înfrângere. Pe Old Trafford, doar ghinionul a făcut ca oaspeții să nu înscrie. Joelinton a avut o dublă bară la aceeași fază, probabil momentul cheie al partidei de duminică.
Absența lui Saint-Maximin în flancul stâng al atacului pare să reducă puțin din efervescența ofensivă a coțofenelor. Francezul este indisponibil și pentru jocul de miercuri seară.
Meciul cu Everton nu va fi deloc simplu. Din contră chiar, dar cu fanii alături, elevii lui Howe au forța să bifeze un nou succes în Premier League. Nu ar fi exclus să vedem goluri în ambele porți.
Everton are un nou sezon greu în față, însă lucrurile par relativ sub control pentru echipa lui Frank Lampard. Caramelele au o serie de meciuri recente destul de variată ca rezultate.
Everton nu reușește să producă surprize cu echipele mai valoroase, însă gestionează destul de bine meciurile cu formații ceva mai modeste. Everton are doar două înfrângeri în cele 5 meciuri jucate în deplasare, o performanță acceptabilă pentru o formație ce dorește să evite retrogradarea.
În ultimul meci jucat cu Tottenham, Everton nu a arătat deloc bine. Echipa lui Frank Lampard nu a trimis niciun șut pe spațiul porții lui Lloris. Și au fost puține momentele în care caramelele au pus cu adevărat probleme defensivei londoneze.
Meciul de pe St.James Park se anunță la fel de greu ca ultima deplasare, dar elevii lui Lampard speră la o evoluție mai bună și implicit un rezultat pozitiv. Golurile nu ar trebui să lipsească de la acest meci!
În sezonul trecut, cele două formații și-au împărțit victoriile, Newcastle în tur, pe propriul teren și Everton la retur, pe Goodison Park.
Ne așteptăm la un meci disputat între cele două formații. Newcastle beneficiază de aportul propriilor fani, în timp ce caramelele vor să recupereze punctele pierdute cu Tottenham. Mizăm pe goluri din partea ambelor formații!
Credem că partida de pe St.James Park va fi deschisă. Ambele formații au un stil de joc ofensiv, iar golurile nu ar trebui să întârzie. În acest caz mizăm pe un număr de goluri care să se încadreze în intervalul indicat!