Ponturi Premiership, Hibernian – Livingston, 24-12-2022


Un alt campionat important care s-a reluat după Campionatul Mondial e cel din Scoția, acolo unde granzii Celtic și Rangers au făcut deja spectacol zilele trecute. Întrecerea continuă, iar noi vom analiza confruntarea Hibernian – Livingston, din cadrul etapei cu numărul 18 din Premiership. Meciul e programat în Ajun de Crăciun, sâmbătă, 24 decembrie, pe Easter Road, din Edinburgh, cu începere de la ora 16:00. Mai multe detalii de la duelul Hibernian – Livingston, dar și pariurile pe care ți le-am pregătit, în cele ce urmează.

Pauza SAU Final – X -(la pauza sau la final - egalitate)
Până la 500 lei bonus de bun venit
Cota: 1.70
Ambele marchează - GG - DA
Primul pariu fără risc 100% până la 300 RON + 150 rotiri gratuite
Cota: 2.00

Hibernian

Hibernian a avut un sezon modest până acum. Echipa antrenată de Lee Johnson ocupă poziția a 8-a, cu 20 de puncte, dar distanța față de locul 6, ultimul care duce în play-off și e ocupat chiar de către adversara din această etapă e de doar trei puncte. Astfel victoria ar fi extrem de importantă pentru Hibernian în Ajun de Crăciun.

În primul meci de la reluarea campionatului, Hibernian a cedat cu 2-3 pe terenul celor de la Rangers, dar la capătul unei partide în care trupa lui Johnson a condus-o de două ori pe ocupanta locului secund din Premiership, cu 1-0 și 2-1. A fost un eșec dureros, dar care totodată îi oferă încredere echipei din Edinburgh.

Hibernian nu are un parcurs excelent în meciurile jucate acasă în actuala stagiune, cu 14 puncte adunate în 8 partide jucate. 12-8 e golaverajul echipei conduse de Johnson în partidele disputate în fața proprilor fani. În ultimele 5 partide jucate, echipa are trei victorii și două eșecuri.

Livingston

Livingston a jucat și ea cu unul din granzii campionatului la primul meci de la reluarea sezonului. Formația pregătită de David Martindale a pierdut, la limită, scor 1-2 pe terenul liderului Celtic. E drept, scorul nu reflectă realitatea din teren, dar pe de altă parte, eșecul la acest scor oferă șu o doză de încredere.

Cum ziceam mai sus, Livingston e ultima echipă din play-off, în acest moment, dar distanța față de următoarea clasată, St.Mirren e de doar două puncte. Dar lupta e lungă și mai sunt mult puncte puse în joc. Livingston poate spera chiar și la ultimul loc de pe podium, ocupat în acest moment de Aberdeen, ecartul fiind în acest moment de doar două lungimi.

În deplasare, Livingston nu stă rău, fiind pe locul 6 la acest capitol, având însă doar două victorii. Ultima, pe terenul penultimei clasate din Premiership, Kilmarnock, scor 3-2, pe 4 noiembrie. Golaverajul este negativ, cu 8 goluri marcate și 18 încasate.

Meciuri directe Hibernian - Livingston

Ultimul meci jucat a fost în tur, când Livingston s-a impus cu 2-1. În afară de acest meci, în 2022 au mai fost alte două partide directe, iar Livingston a avut câștig de cauză de fiecare dată.

Ponturi Pariuri Hibernian – Livingston

Pauza SAU Final – X -(la pauza sau la final - egalitate) - cota 1,70 (Superbet)

Meciul se anunță unul echilibrat, mai ales că miza este una importantă, locul 6, ultimul ce duce în play-off. Ambele vor să nu piardă, în primul rând, astfel că sunt șanse mari să vedem un rezultat indecis, fie la capătul primelor 45 de minute sau la finalul meciului Hibernian – Livingston.

Pauza SAU Final – X -(la pauza sau la final - egalitate)
Până la 500 lei bonus de bun venit
Cota: 1.70

Ambele marchează - GG- DA - (ambele echipe vor marca) - cota 2,00 (Unibet)

Ambele formații au marcat în duelurile cu cei doi granzi din Scoția, astfel că reușitele ar trebui să vină și în acest duel. Hibernian are avantajul propriului teren, dar Livingston vrea să ia măcar un punct din acest duel. Vom miza pe reușite în ambele porți la confruntarea Hibernian – Livingston.

Ambele marchează - GG- DA - (ambele echipe vor marca)
100% până la 500 RON
Cota: 2.00
Aboneaza-te la Newsletter
Aboneaza-te
Copyright © 2024 www.onlinecazinouri.ro - Toate drepturile rezervate!
 
Mergi sus