O nouă zi de Superliga revine cu pariuri extrem de interesante pentru voi. Etapa cu numărul 8 din campionatul României revine cu partida care va avea loc între formația pregătită de către noul antrenor, Flavius Stoican, CS Mioveni și echipa antrenată de către Ilie Poenaru, UTA Arad. Meciul este programat marți, 30 august, de la ora 16:30, pe Stadionul Orășenesc, din Mioveni. În rândurile următoare voi detalia partida dintre cele 2 formații, iar la final voi oferi ponturile pe care le-am gândit.
Nici nu am ajuns încă în luna septembrie, iar 4 echipe și-au schimbat deja antrenorii. După Craiova, FCSB și Universitatea Cluj, a venit și rândul lui CS Mioveni să-ș înlocuiască pe Alexandru Pelici cu noul antrenor, fost manager la Dinamo București, Flavius Stoican. Echipa nu a început deloc bine sezonul. De-a lungul celor 6 etape disputate în campionatul intern, CS Mioveni nu a reușit să acumuleze vreo victorie. Vom vedea ce va reuși să facă în seara de 27 august, cu Petrolul Ploiești. Sezonul trecut, echipa a reușit să evite barajul retrogradării pe ultima sută de metri și, implicit, sa-ți mai asigure, pentru moment, un nou sezon în prima ligă profesionistă de fotbal românesc.
Trei etape a disputat pe teren propriu, CS Mioveni în acest sezon. Un egal acumulat cu CS Mioveni și 2 eșecuri și-a trecut în cont trupa gazdă de marți seară de-a lungul celor 3 etape.
Trupa lui Stoican se prezintă marți, în fața UTA Arad, foarte montată și sigură pe ea și cu speranța de a pleca acasă cu cel puțin un punct trecut în cont la finalul celor 90 de minute de joc.
CS Mioveni a încheiat campionatul de anul trecut cu o victorie în fața Rapidului, echipa poziționându-se locul 12 în clasament, la o distanță de 5 puncte față de primul loc retrogradabil, ocupat de către Chindia Târgoviște.
Obiectivul lui CS Mioveni nu este altul decât acela de a obține prima victorie în Superliga și de încheia un sezon cu mai multe emoții pozitive față de anul trecut.
Echipa nu au făcut multe transferuri până acum. În cadrul lotului au fost aduși doar Flavius Croitoru de la FC Argeș și Cristian Dumitru, de la FCSB. În schimb, de la echipă au plecat alți 2 jucări mult mai importanți, Lucian Dumitriu și Moussa Sanoh.
Pentru partida de marți, antrenorul CS Mioveniului va avea tot lotul la îndemână.
Echipa oaspete de marți seară se află într-o formă destul de echilibrată de moment. În ultimele 6 partide oficiale disputate în campionat, echipa a reușit să acumuleze 2 victorii, alături de un egal și 3 eșecuri. Cu toate că debutul a fost unul negativ pentru echipa lui Ilie Poenaru, UTA fiind învinsă, în prima etapă, de către FC Argeș, cu scorul de 2-0, formația arădeană a revenit în cărți, după ce a reușit să o învingă pe Petrolul, în a doua etapă, cu același scor, de 2-0. Înaintea meciului cu CS Mioveni echipa o mai întâlnește pe U Craiova 1948, un adversar mult mai puternic față de gazdele de marți.
În deplasare, se strică foarte tare lucrurile pentru UTA Arad. De 19 partide disputate pe teren străin, UTA Arad nu a mai reușit să obțină o victorie. Ultimul succes al formației oaspete de sâmbătă a fost obținut pe 25 octombrie, în fața Chindiei Târgoviște. Va reuși echipa lui Ilie Poenaru să pună stop acestei serii de rezultate negative în seara de marți?
UTA se prezintă foarte montată în partida din fața Mioveniului cu gândul clar de a obține primul succes pe teren străin în acest sezon, ținând cont și de faptul că adversarul este unul destul de accesibil.
În momentul de față, UTA Arad se poziționează pe locul 12 în campionat, cu un total de 7 puncte acumulate. Un golaveraj echilibrat de 4:7 pentru echipă.
Deși forma prezentă nu este una foarte bună, rezultatele din deplasare vorbind de la sine, obiectivul echipei oaspete de marți este acela de se impune în fața CS Mioveniului și de a schimba statistica meciurilor de pe teren străin.
Tânărul Minulescu, un jucător de mare anvergură, curtat deja de casele mai mari din Superliga a fost transferat la FCSB, lucru care reprezintă o problemă destul de mare pentru arădeni. În lipsa tânărului atacant, UTA Arad se va baza pe fundașul Vukcevic și atacantul Keșeru, care rămân pionii cei mai importanți în echipă pentru disputa de la începutul săptămânii.
În ultimele 5 partide disputate între cele 2 echipe, UTA Arad a reușit să se impună de 3 ori, iar 2 meciuri s-au încheiat la egalitate.
Cu toate că Mioveni reprezintă un adversar greu de învins, consider că lotul mult mai valoros al arădenilor va face diferența. Voi miza pe un meci intens în seara de marți seară, dispută în care echipa oaspete va face un joc mai bun și va reuși să plece cu cel puțin în cont la finalul celor 90 de minute de joc.
Două formații interesante își dau întâlnire în seara de marți. Consider că vom asista la un meci foarte strâns în disputa dintre cele 2, partidă în care CS Mioveni va duce jocul la un meci defensiv, partidă în care nu se vor marca, cu siguranță, mai mult de 2 goluri.