Ultima zi de la US Open programează marea finală de pe tabloul masculin, confruntarea dintre norvegianul Casper Ruud și spaniolul Carlos Alcaraz. Meci care de luni, 12 septembrie va da noul lider mondial! Disputa e programată duminică, 11 septembrie, pe Arthur Ashe Stadium, de la ora 23:00, ora României. Mai multe detalii de la finala US Open, Ruud – Alcaraz, dar și pariurile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
Casper Ruud atinge vârful perioadei sale bune din ultimul an și jumătate și va disputa cea de-a doua sa finală de Grand Slam. Practic e o încununare a formei extraordinare pe care norvegianul o traversează din 2021 încoace.
Prima finală de Grand Slam a fost tot în acest sezon, pe suprafața favorită a lui Ruud, zgură, la Roland Garros. Acum confirmă și pe hard, suprafață pe care până fix cu un an în urmă, era încă străină pentru el. Sau mai bine zis, Casper nu reușea de fel să se apropie de nivelul pe care-l etala pe suprafața roșie.
Aici, la New York, Ruud a avut câteva partide mai mult decât disputate. În turul trei, contra lui Tommy Paul, meci decis în 5 seturi și în semifinale, când a trecut în patru seturi de rusul Karen Khachanov.
Meciul din ultimul act de la US Open va fi o reeditare a finalei de la Miami, din primăvară. Norvegianul are de luat o revanșă după eșecul din acel meci, dar și acum datele problemei nu sunt cu mult schimbate. Doar că data aceasta se va juca în sistem cel mai bun din 5 seturi!
Carlos Alcaraz e aproape de a scrie istorie. Nu doar la US Open, ci în filele sportului alb! Tânărul iberic e la o victorie distanță de a bifa primul Grand Slam din carieră și totodată de a urca, în premieră, pe prima treaptă în ierarhia mondială!
Iar la doar 19 ani și 4 luni, Alcaraz ar deveni cel mai tânăr lider mondial din istoria acestui sport. Nici măcar Federer, Nadal sau Djokovic nu reușeau la 19 ani să devină lider mondial. Ca o comparație, dintre cei trei titani, Nadal a fost cel mai tânăr lider, la 22 de ani și 2 luni. Carlos ar spulbera astfel toate recordurile la acest capitol!
Și e doar începutul! Începutul unei dominații a noii generații, pe care Alcaraz cu siguranță o va conduce în următoarea decadă. Aici, Carlitos nu a avut însă nici pe departe o misiune ușoară. Mai ales în ultimele trei tururi, când a avut nevoie, de fiecare dată, de 5 seturi pentru a se impune.
Cilic, Sinner și Tiafoe au fost adversarii care i-au dat mari bătăi de cap tânărului iberic. Peste 13 ore a petrecut Alcaraz pe terenul de joc în ultimele trei partide, însă miza e una uriașă. Efortul depus de spaniol va fi compensat de adrenalina finalei, dar mai ales a dublei mize puse în joc: primul titlu de Grand Slam și locul unul în ierarhia mondială!
În două meciuri oficiale s-au mai întâlnit Ruud și Alcaraz, iar spaniolul s-a impus de fiecare dată. Ultima oară, la Miami, în două seturi.
Carlos Alcaraz e la o victorie distanță de a scrie istorie. Primul titlu de Grand Slam și primul loc mondial. Dar nu va fi cea mai ușoară misiune. Chiar dacă l-a mai învins o dată pe norvegian în acest an și tot într-o finală, ibericul va avea de muncit și de această dată. Dar noi avem mare încredere în jucătorul spaniol și mergem pe victoria acestuia!
Chiar dacă vine după trei meciuri la rând de 5 seturi, Alcaraz are forța de se impune clar, din nou, în fața lui Ruud. Nu ar fi exclus să vedem 4 sau chiar 5 seturi, noi suntem încrezători că spaniolul va câștiga la cel puțin 4 game-uri diferență meciul din finala US Open.