Ankh of Anubis este un joc de pacanele cu Egipt cu format 5x3-4-3x576, RTP de 96.2% si volatilitate medie spre mare dezvoltat de Play'n GO
Din seria de păcănele cu Egipt de la dezvoltatorul Play'n GO, Ankh of Anubis este poate cel mai interesant. Pe de o parte, jocul are un format deosebit, pe de altă parte, prezintă civilizația egipteană drept una cu mult mai avansată decât era în realitate, poate chiar o civilizație extraterestră (ceea ce, având în vedere multitudinea de zei cu cap de animal din panteonul egiptean, nici n-ar fi așa o mare surpriză).
Formatul jocului este interesant. Jocul are cinci role - cele trei din mijloc au câte patru simboluri, iar primul și ultimul, câte trei. Jocul vine, de asemenea, cu un număr neobișnuit de mare de combinații câștigătoare posibile - 576 la număr. Simbolurile jocului sunt inspirate din Egiptul antic, în contrast cu fundalul ce pare scos dintr-un film SF.
Protagonistul jocului este Anubis, zeul morților, iar „puterea sa” se manifestă aleatoriu - din când în când, vor apărea simboluri Anubis pe role, posibil acoperind o rolă întreagă. Ceea ce este bine, deoarece simbolul este Wild, capabil să înlocuiască orice alt simbol pe role. Trei sau mai multe simboluri Scatter declanșează rotirile gratuite din joc, unde simbolurile Ankh sunt colectate - iar când se adună 5 asemenea simboluri, Anubis adaugă simboluri Wild la role.