Munar pleacă cu prima șansă în acest meci. Spaniolul vine după o serie foarte bună de rezultate pe suprafața roșie, însă a cedat în turul inaugural de la Monte Carlo. Rinderknech nu evoluează rău pe suprafața roșie, însă debutul în acest sezon pe zgură nu a fost cel mai bun. Ambii jucători dețin servicii bune și pot fi foarte eficienți pe prima minge. Cred că meciul va fi mai echilibrat decât o arată cotele și putem vedea chiar și un eventul rezultat surpriză. Mizez pe o partidă cu minimum 21 de game-uri disputate, la o cotă bună din oferta Superbet.
Meciul din turul întâi de la Belgrad pare să aibă un favorit clar. Gasquet se îndreaptă spre categoria veteranilor și în acest an, nu a mai reușit să etaleze un nivel de joc solid. Francezul a fost inconstant, iar în ultimul meci jucat, a fost dominat de către un adversar mai slab cotat decât Kecmanovic. Sârbul a fost în mare formă la Indian Wells și Miami și va încerca să se ridice la același nivel și în următoarea perioadă. Kec pleacă cu prima șansă în această confruntare, iar dacă va juca fără să comită erori mari, nu văd cum ar rata victoria. Mizez cu încredere pe victoria favoritului publicului, la o cotă mică, ce completează Cota 2 de astăzi!