Continuăm seria pariurile din tenis cu meciul liderului mondial, Daniil Medvedev și lituanianul Ricardas Berankis, din cadrul celui de-al doilea sfert de finală de la ATP Los Cabos, Mexic. Meciul este al doilea a zilei programat pe STADIUM CSC și va începe vineri dimineața, în jur de ora 04:00, ora României. Mai multe detalii de la duelul Medvedev – Berankis, dar și pariurile gândite, în cele de mai jos.
Daniil Medvedev a revenit pe terenul de joc după scurta perioada petrecută pe iarbă. Interzis la Wimbledon, liderul mondial a încercat să câștige măcar un turneu pe suprafața verde. Nu a reușit, dar a fost foarte aproape în două rânduri!
În finalele de la Hertogenbosch și Halle. De fiecare dată a cedat în fața unor jucători aflați în mare formă. De altfel, rusul nu are nici un trofeu câștigat în acest an. Total surprinzător, ținând cont de forma sa bună pe care a traversat-o în 2022.
Aici, la turneul din Mexic, Daniil e principalul favorit și are șanse mari să bifeze, în sfârșit, primul său titlu în acest sezon. În primul meci jucat, Medvedev nu a avut probleme, în fața unui adversar modest, ce-i drept, Rinky Hijikata, locul 224 ATP.
A fost însă o victorie de încălzire pentru liderul mondial, care va crește cu siguranță nivelul la următoarele partide. Adversarul din sferturi e mult mai bine cotat, dar nu cred că are șanse să-i facă față favoritului principal de la Los Cabos!
Ricardas Berankis a jucat bine în primul tur de la turneul din Mexic. Lituanianul se simte bine pe suprafețele rapide, în special pe hard. Forma de moment nu era bună pentru tenismenul în vârstă de 32 de ani. Până la turneul de la Los Cabos, Ricardas avea trei eșecuri consecutive.
Săptămâna trecută, la Atlanta, Berankis a cedat în două seturi, în primul tur al calificărilor. E drept, adversarul a fost unul solid, Taro Daniel. Lituanianul a jucat mult mai bine pe cimentul din Mexic.
În primul tur, lituanianul a trecut de Quentin Halys, un tenismen solid și pe hard. A fost o victorie muncită, 7-6, 7-5, dar una meritată. Mai lejer a fost în optimi, în fața argentinianului Facundo Bagnis, 7-6, 6-3. În schimb, Ricardas și-a cedat de două ori serviciul.
Misiunea din sferturi va fi aproape imposibilă. Contra liderului mondial, Berankis va încerca să joace cât mai bine și să iasă cu capul sus din confruntarea cu principalul favorit a competiției din Mexic.
De trei ori s-au mai întâlnit cei doi tenismeni, iar scorul este de 2-1 în favoarea rusului. Ultimul duel a avut loc în 2019, la Dubai, când Berankis, surprinzător, s-a impus în minimu de seturi!
Mizăm pe o evoluție solidă din partea lui Medvedev. Rusul a jucat bine în primul meci de la Los Cabos, dar încă nu a arătat un nivel ridicat. Dacă va crește ritmul, suntem siguri că liderul mondial va trece fără probleme de Berankis!
În mod normal, nu ar trebui să asistăm la un meci foarte disputat. Diferența de valoare e una clară între cei doi tenismeni, iar singura problemă care se pune e cea a scorului. Un dublu 6-4 e mai mult decât plauzibil, astfel că mizăm pe maxim 20 de game-uri disputate!