Un prim meci din oferta de astăzi e confruntarea dintre liderul mondial, Novak Djokovic și conaționalul acestuia, Miomir Kecmanovic, din cadrul sferturilor de finală de la ATP Belgrad. Meciul este programat penultimul pe arena centrală și va începe după ora 17 00. Mai multe detalii, dar și pariurile găsite, în cele de mai jos.
Novak Djokovic resimte din plin lipsa meciurilor. Sârbul a disputat foarte puține partide în acest an, iar acest lucru i-a afectat ritmul de joc. Liderul mondial a luat parte în 2022 la doar două turnee, Dubai și Monte Carlo.
Nici în Emirate, dar nici săptămâna trecută în Principat, parcursul sârbului nu a fost lung. Dacă la Dubai a ajuns până în sferturi, pe zgura monegască a fost învins chiar din primul meci. Nole a cedat în fața ibericului Davidovich Fokina, în trei seturi!
Interesant e că atât la Dubai, cât și la Monte Carlo, Novak a cedat în fața finaliștilor competiției. Asta nu e neapărat o scuză, dar liderul mondial a dat peste jucători aflați în mare formă la cele două turnee. Aici a trecut cu greu, în primul meci, de un alt conațional, Laslo Djere.
A fost o victorie importantă pentru Nole, cel puțin din punct de vedere a moralului. Liderul mondial a revenit de la 0-1 la seturi și break avans pentru adversar și s-a impus în tie-break-ul setului decisiv. Se anunță un meci cel puțin la fel de greu și contra lui Kecmanovic, însă e clar că Nole are resursele necesare unui nou succes!
Miomir Kecmanvic își continuă forma bună și în primul turneu pe zgură. După ce a impresionat la primele turnee masters din acest sezon, sârbul vrea să confirme și pe suprafața roșie. Unde de altfel se simte bine.
Iar în sezoanele trecute a reușit să obțină rezultate bune. Miomir a absentat săptămâna trecută de la Monte Carlo, dar încearcă să aibă un parcurs cât mai bun la turneul de casă. În primele două runde a competiției din capitala Serbiei, Kec nu a avut probleme.
În primul meci a trecut fără nici o emoție de Richard Gasquet, unul din veteranii circuitului. A fost chiar un set la 0 administrat francezului de către jucătorul sârb. Ceva mai dificil a fost în turul secund, contra lui John Millman, 6-4, 7-6. Dar meciul a fost controlat de favoritul publicului.
În sferturi misiunea va fi mult mai grea. Chiar dacă va da peste o versiune a lui Djokovic mult sub potențialul acestuia, partida va fi una dificilă. Dar Kecmanovic poate profita de șansa sa.
O singură dată s-au întâlnit cei doi conaționali. Anul trecut, tot la Belgrad și tot în sferturi. Victoria i-a aparținut liderului mondial, în minimum de seturi.
Așa cum ziceam, victoria cu Djere a fost în primul rând importantă pentru moral. Liderul mondial și-a reglat jocul, a mai recuperat din ritm și cred că va crește nivelul jocului de la meci la meci. Nu va fi ușor cu Kec, dar cred că Novak are toate armele la îndemână pentru a ieși învingător!
Voi merge din nou pe mâna liderului mondial. Novak Djokovic și-a intrat în mână după victoria cu Djere și cred că va juca la un nivel mai ridicat. Kecmanovic va fi și el foarte motivat, dar cred că valoarea liderului mondial își va spune cuvântul. Mizez pe mai multe break-uri reușite de către Nole!