Chiar dacă sezonul în circuitul ATP a ajuns la final, întrecerea challenger se mai desfășoară câteva săptămâni. Iar la final de sezon, jucătorii care sunt aproape de a intra în top 100 vor încerca să facă punctele necesare pentru a ajunge în primii 100 și implicit să își asigure prezența de la Australian Open, din luna ianuarie. Pentru început vom trece în revistă meciul dintre japonezul Yuichi Sugita și Colin Sinclair, din cadrul turul secund al turneului de la ATP Challenger. Meciul este programat miercuri dumineața, de la ora 03:00, ora României. Mai multe detalii de la duelul Sugita – Sinclair, dar și pariurile găsite, în cele de mai jos.
Yuichi Sugita e un sportiv japonez, în vârstă de 34 de ani, ieșit din top 1000 la ora actuală. Dar niponul a fost la un nivel ridicat în urmă cu câteva sezoane, când reușea să atingă fazele avansate chiar și a turneelor masters!
Sugita a revenit în circuit luna trecută, după o pauză de aproape 5 luni. Ultimul meci jucat înainte de revenire a fost la Wimbledon, în calificări. De la revenire, Yuichi nu a câștigat nici un meci până la acest turneu. În primul tur aici, Sugita s-a impus în trei seturi în fața conaționalului Noguchi.
În turul secund, meciul se anunță la fel de dificil, dar cu moralul în urma prima victorie după o pauză de 7 ani, Sugita speră la un nou succes și calificarea în sferturile competiției.
Colin Sinclair e un sportiv în vârstă de 27 de ani, din Insulele Mariana de Nord. Clasat pe locul 364 în ierarhia ATP, Colin a atins în această toamnă cea mai bună poziție din carieră, locul 361.
Un singur meci în carieră disputat de Sinclair la nivel ATP, tot în acest sezon. E clar că nivelul etalat de jucătorul din Insulele Mariana de Nord e unul scăzut, drept dovadă și rezultatele sale din carieră. În primul meci de aici, Sinclair s-a impus în fața unui sportiv bun pentru nivelul challenger, Ramkumar Ramanathan, scor 6-3, 6-2.
Duelul din turul secund se anunță poate la fel de greu, dar dacă Sinclair își va menține nivelul din primul meci, are șanse bune să acceadă în turul trei a turneului din Japonia.
Va fi primul meci direct între cei doi jucători!
Ambii jucători vin cu moralul bun după victoriile din primul tur, astfel că vor încerca să mai bifeze un succes. Credem că partida va fi echilibrată și sunt premisele unui meci lung și întins pe cel puțin 21 de game-uri!
Sinclair s-a impus clar în prima partidă și poate să bifeze încă un succes. Chiar dacă Sugita are fanii de partea sa, suntem de părere că lipsta ritmului din jocul lui Sugita se va resimți din plin pe teren. În condițiile date, mizăm pe victoria lui Sinclair!