Continuăm seria pariurilor din tenis cu super confruntarea dintre liderul mondial, Daniil Medvedev și grecul Stefanos Tsitsipas, din cadrul primei semifinale a mastersului de la Cincinnati. Meciul este al treilea a zilei programat pe arena centrală și va începe după ora 22:00, ora României. Mai multe detalii de la duelul Medvedev - Tsitsipas, dar și pariurile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
Daniil Medvedev e în mare formă. Liderul mondial încearcă să bifeze primul turneu important din acest an, după mai multe tentative nereușite. Rusul a pierdut finala la Australian Open, dar și ultimul act de la ATP Halle, competiție din categoria ATP 500.
Primul trofeu a venit abia în urmă cu două săptămâni, în Mexic, la Los Cabos, acolo unde liderul mondial s-a impus în finală contra altui jucător în formă, britanicul Cameron Norrie. Săptămâna trecută la Montreal, Daniil nu a jucat rău, dar s-a înclinat încă din primul meci, în fața lui Nick Kyrgios, un alt tenismen aflat pe val.
Aici, la Ohio, Medvedev a jucat mai bine și a ajuns până în semifinale fără să cedeze set. A trecut de Van De Zandschulp, Shapovalov și Fritz, jucători buni pe ciment. E drept, rusul a avut nevoie de trei seturi cu prelungiri și unul cu tie-break pentru a se impune!
Victorii clare însă pentru liderul mondial, care va avea cel mai important test în semifinale. Adversarul e unul care poate să se ridice la un nivel înalt, iar partida se anunță una de foc. Dar Daniil păstrează prima șansă și poate să se califice într-o nouă finală masters!
Stefanos Tsitsipas a jucat și el foarte bine la Cincinnati. Americanul a ridicat mult nivelul la competiția din American, după ce săptămâna trecută în Canada a fost eliminat încă din primul meci de către un jucător mult mai slab cotat.
E drept, Jack Draper, tenismenul în fața căruia grecul a cedat, a fost și el în mare formă la Montreal, dar eșecul tot a fost una total nescontat. Aici în schimb, Stef a jucat mult mai bine. Iar condițiile de joc i-au priit de minune jucătorului elen.
Un singur set cedat de Tsitsipas în cele trei partide jucate. Ieri, în semifinala cu John Isner, jucător aflat și el la un nivel foarte înalt. Au fost un meci de trei seturi, din care unul la tie-break și unul cu prelungiri. Dar victoria a fost una meritată!
Meciul pentru calificarea în finală va fi de departe cel mai greu joc de la acest turneu. Dar grecul știe cum să-l învingă pe rus și cu siguranță va încerca să joace la un nivel și mai ridicat pentru a bifa a treia calificare din acest an într-o finală masters!
De 9 ori s-au mai duelat cei doi tenismeni, iar raportul este unul clar în favoarea rusului, 9-2! Ultimul meci direct a avut loc anul acesta, la Australian Open, iar Daniil s-a impus în patru seturi!
Se anunță un meci mai mult decât disputat între cei doi jucători. Daniil pleacă cu prima șansă, dar grecul va avea și el un cuvânt de spus. Nu ar fi exclus cel puțin un set cu prelungiri sau tie-break. Mizăm cu încredere pe cel puțin 21 de game-uri disputate.
Și startul de meci va fi echilibrat. Ambii jucători dețin servicii foarte bun și cu siguranță vor încerca să-și facă game-urile pe serviciu cu mare ușurință. În condițiile date, credem că setul inaugural se va întinde pe cel puțin 10 game-uri!