Trecem în revistă și duelul dintre norvegianul Casper Ruud și americanul Taylor Fritz, din cadrul etapei a doua din grupa verde. Meciul este ultimul al zilei programat pe terenul principal și va începe după ora 22:00, ora României. Mai multe detalii de la duelul Ruud – Fritz, dar și pariurile pe care le-am gândit în cele de mai jos.
Casper Ruud vine după un sezon excelent, cu prezențe în finalele de la Roland Garros și US Open, plus alte turnee câștigate. Norvegianul a cedat în fața lui Alcaraz la US Open, în timp ce la Paris a pierdut contra altui iberic, Rafa Nadal.
De asemenea, într-o altă finală importantă pierdută, la Miami, Ruud a cedat tot în fața actualului lider mondial. Forma de moment nu era cea mai bună pentru Casper înainte de startul turneului de la Torino, însă numărul 4 mondial a reușit să ridice nivelul jocului.
În primul meci jucat în Italia, Ruud s-a impus în fața lui Felix Auger-Aliassime, unul din cei mai în formă jucători din ultima perioadă. A fost un succes în două seturi pentru norvegian, 7-6, 6-4, care ia o opțiune serioasă în vederea calificării în semifinale. Serviciul și lovitura de dreapta au fost la înălțime în meciul contra canadianului, ca de altfel și deplasarea în teren.
Taylor Fritz a ajuns cu mare șansă la ATP Finals. Americanul nu a reușit calificarea directă, dar a profitat de retragerea forțată a liderului mondial, Carlos Alcaraz, din cauza unei accidentări. Dar Taylor a profitat din plin de șansa ivită și e acum în cărți pentru calificarea în semifinale.
Fritz a trecut în primul meci de Rafa Nadal, 7-6, 6-1, obținând a doua victorie din carieră în fața jucătorului din Spania, după succesul din finala de la Indian Wells, din primăvară. Forma de moment nu era deloc bună, însă Taylor a reușit să joace la un nivel ridicat contra lui Nadal.
Serviciul a funcționat excelent, la fel ca și lovitura de dreapta, armele principale de altfel ale jucătorului din Statele Unite. A surprins scorul, mai ales în setul secund, când Fritz a cedat doar un singur game. Succes care îi oferă un moral excelent lui Taylor înainte de disputa contra numărului patru mondial.
Va fi primul duel direct între cei doi sportivi.
Ambii jucători sunt solizi pe propriul serviciu, iar lovitura de dreapta e una distrugătoare. În special Fritz, care poate face ușor puncte cu această lovitură. Noi mizăm pe cel puțin 21 de game-uri disputate în duelul Ruud – Fritz.
Vom merge pe mâna jucătorului din Norvegia. Casper a arătat un joc excelent împotriva lui Aliassime și poate să își asigure calificarea în semifinale cu un succes în disputa Ruud – Fritz.