Unul din cele mai interesante meciuri din optimile de finală de la Monte Carlo Masters e disputa dintre rusul Andrey Rublev și italianul Jannik Sinner. Meciul dintre favoritul 5 și 9 din Principat e programat ultimul pe Court Rainier III și va începe după ora 17:00.
Mai multe detalii, dar și pariurile gândite, în cele de mai jos.
Andrey Rublev a debutat cu dreptul și pe suprafața roșie în acest sezon. După un star de an foarte bun, cu rezultate pe măsură, toate însă pe ciment, rusul revine pe zgură, acolo unde în ultimii ani nu a avut rezultate deloc rele.
Din contră chiar. Rublev a reușit unul din primele sale titluri, chiar pe această suprafață, La Umag, în 2017. Iar în ultimii ani, a reușit calificări în fazele finale ale celor mai importante competiții disputate pe suprafața roșie. E drept, anul trecut, la Roland Garros, rusul a fost eliminat în turul întâi.
În schimb, Andrey a fost finalist anul trecut aici, cedând în ultimul act în fața grecului Stefanos Tsitsipas. Rusul va avea o misiune grea în a-și apăra punctele cucerite sezonul trecut în Principat. Debutul la ediția din acest an a fost muncit. Rublev s-a impus la capătul unui meci de trei seturi contra australianului Alex de Minaur, 2-6, 6-1, 6-4.
Nu a fost nici pe departe una din evoluțiile bune ale rusului. Iar Rublev trebuie să elimine multe greșeli și să crească mult nivelul jocului pentru a putea spera cu adevărat la victorie în fața unuia dintre cei mai buni jucători din circuit.
Jannik Sinner e unul din cei mai buni jucători din circuit. Și unul din cei mai tineri sportivi. La doar 20 de ani, italianul e deja o confirmare și va fi unul din liderii întrecerii în următorii ani.
Jannik are un joc ce se pliază pe toate suprafețele, iar rezultatele bune nu s-au lăsat așteptat. Anul acesta, cel mai bun rezultat a fost la Australian Open, sfert de finală. Plus la Dubai, tot un sfert de finală.
Italianul nu s-a mișcat rău nici în primele turnee masters ale anului, dar Sinner nu a putut fi apt 100% din punct de vedere fizici și s-a retras din ambele turnee. La debutul pe suprafața roșie în acest an, Jannik a jucat bine. Italianul a avut nevoie de trei seturi pentru a se impune în fața lui Coric, în timp ce contra lui Ruusuvuori, peninsularul a trecut în minimum de seturi.
Nu a fost cel mai înalt joc etalat de italian, dar Sinner poate crește nivelul jocului. Se anunță un meci care pe care în optimi contra rusului. Dacă Jannik va fi atent, are șanse bune să se impună în fața finalistului de anul trecut din Principat.
De două ori s-au mai întâlnit cei doi jucători, iar scorul este egal, 1-1. Ultima dată, anul trecut, pe zgură, la Barcelona, iar Sinner s-a impus în două seturi.
Cred că vom avea parte de un meci foarte spectaculos. Dar și disputat. Ambii jucători pot etala un joc foarte bun pe suprafața roșie, iar diferența va fi făcută de detalii. Sinner are un meci în plus disputat în Principat, dar Rublev e un adversar extrem de solid. Mizez cu încredere pe minimum 21 de game-uri disputate!
Voi merge pe mâna italianului. Chiar dacă partida va fi una extrem de echilibrată, consider că italianul are atuurile sale. Rusul a făcut multe greșeli ieri cu de Minaur, iar Sinner poate profita de unele slăbiciuni. Cota este una excelentă!