Noi continuăm aventura în Portugalia, iar următoarea oprire e la disputa Vizela – Guimaraies, din cadrul etapei cu numărul 14 din Liga Portugal. Partida este porgramată vineri, 30 decembrie, pe stadionul Estádio do Vizela, din Vizela, cu începere de la ora 21:00. Mai multe detalii de la duelul Vizela – Guimaraes, dar și pariurile pe care le-am ales, în cele de mai jos.
Vizela a avut un sezon modest până acum, fiind pe locul 13, cu 15 puncte adunate. Distanța față de locurile retrogradabile nu e deloc liniștitoare, 6 lungimi, astfel că formația antrenată de Tulipa va avea de tras serios pentru a nu avea emoții.
În ultimul meci jucat înainte de întreruperea campionatului, Vizela s-a impus cu 2-0 pe terenul celor de la Pacos Ferreira. A fost cel de-al 4-lea succes din actuala stagiune, dar golaverajul este negativ, cu 11 goluri marcate și 13 încasate.
Acasă, parcursul este la fel de slab, cu doar patru puncte adunate în 6 partide. O victorie, o remiză și patru eșecuri e bilanțul celor de la Vizela în partidele jucate în fața propriilor fani. Singura victorie a venit în meciul cu Portimonense, scor 1-0.
Guimaraes stă mult mai bine, fiind pe locul 6, cu 23 de puncte adunate, la două lungimi în spatele celor de la Sporting și 5 puncte de podium. În momentul întreruperii campionatului, Guimaraes traversza o formă bună, cu patru victorii și un eșec.
Înfrângerea a venit pe terenul celor de la Sporting, scor 0-3. A fost cel de-al patru eșec din actuala stagiune. Și al treilea suferit pe teren străin. Golaverajul este pozitiv, cu 14 goluri marcate și 13 încasate. În deplasare, în cele 6 partide Guimaraes a adunat 7 puncte, cu 5 goluri marcate și 8 încasate.
Ultima victorie a fost pe terenul celor de la Pacos Ferreira, pe data de 8 octombrie. A fost doar cea de-a doua victorie pe teren străin în actuala stagiune. Si singura din ultimele 5 deplasări. În ultimul meci jucat afară, contra lui Sporting Lisabona,Vitoria a cedat la scor de neprezentare.
În cele două partide jucate în 2022, Vizela s-a impus o dată, în timp ce ce Guimaraes și-a luat revanșa în Cupa Portugaliei, scor 2-1, după prelungiri.
Se anunță un meci disputat, chiar dacă distanța în clasament e una destul de mare. Vizela nu joacă rău acasă, acolo unde a reușit prestații bune în actuala stagiune, astfel că sunt șanse mari să vedem un rezultat indecis, fie la capătul primelor 45 de minute sau la finalul partidei Vizela – Guimaraes.
Meciul va fi echilibrat, în ciuda diferenței de puncte din clasament. Guimaraes vine cu gândul de a lua măcar un punct și nu își va asuma riscuri inutile. Vizela s-ar mulțumi și ea cu un punct, astfel că vom miza pe maxim două goluri marcate în Vizela – Guimaraes.