Un meci ce mi-a atras atenția din oferta de vineri e confruntarea dintre rusul Aslan Karatsev și britanicul Daniel Evans, din cea de-a doua semifinală de la Sydney, meci ce e ultimul programat pe Ken Rosewall Arena și care va începe după ora 11:30, ora României.
În continuare, voi detalia disputa și la final voi oferi ponturile gândite.
Aslan Karatsev a început foarte bine noul sezon competițional. Rusul a ajuns în semifinalele competiției de la Sydney, chiar la primul turneu din 2022 și are șansa disputării unei noi finale. În cele două partide jucat în Australia, rusul a cedat un singur set, în ultimul meci, cel cu Sonego.
Așa cum am anticipat și în avancronica dintre Karatsev – Sonego, meciul a fost unul strâns, disputat, între doi jucători care se simt bine pe suprafața rapidă. Aslan a început mai bine partida cu Sonego, a făcut primul break din meci și a încheiat primul act la 2. În setul secund, tot rusul a fost mai inspirat, care a debutat cu break, dar italianul a revenit imediat.
Au urmat mai multe game-uri disputate, dar Sonego a reușit să se desprindă la 5-3, pentru ca mai apoi să închide setul pe propriul serviciu. În decisiv, Karatsev a fost jucătorul mai bun, a profitat la maxim de șansele oferite și a încheiat meciul cu un nou set la 2.
O victorie meritată până la urmă pentru rus, care va da în semifinale peste un jucător aflat într-o formă foarte bună. Rusul știe însă cum să abordeze partida, în fața unui jucător așa de versatil cum e Evans. Totuși, cred că partida e deschisă oricărui rezultat și mă aștept la un meci mai mult decât spectaculos.
Daniel Evans a avut un start de an excelent! Britanicul a câștigat toate partidele disputate până acum în 2022 și e la un singur pas de o nouă finală ATP. Dani a început sezonul la ATP Cup, unde însă nu a reușit să treacă de faza grupelor alături cu reprezentativa Marii Britanii.
În ciuda ratării prezenței Angliei în semifinalele ATP Cup, Evans și-a câștigat toate partidele din faza grupelor. Struff, Shapovalov și Isner au fost adversarii de la ATP Cup pentru britanic, care nu numai că s-a impus, dar nu a cedat nici un set în toate aceste partide.
Mai mult decât atât, forma extraordinară din prima săptămână a sezonului a continuat și la Sydney, unde Evans a trecut din nou de adversari, fără să cedeze vreun set. De data aceasta, Pedro Martinez și Maxime Cressy, finalistul de săptămâna trecută de la ATP Melbourne au fost tenismenii învinși de către britanic.
Un parcurs impecabil în 2022 pentru Evans, care va avea în semifinale un adversar extrem de solid. Chiar dacă pleacă cu prima șansă în semifinala de vineri, Evans va trebuie să etaleze cel puțin același nivel al jocului pentru a se califica într-o nouă finală ATP.
O singură dată s-au mai întâlnit cei doi jucători. Anul trecut la Dubai, iar rusul s-a impus în fața britanicului cu scorul de 2-1 la seturi.
Va fi un meci care pe care în cea de-a doua semifinală de la ATP Sydeny. Karatsev a arătat în cele două partide jucate în 2022 că rezultatele din sezonul trecut nu au fost întâmplătoare. Evans, de cealaltă parte, e în mare formă și pleacă favorit în acest meci. Văd un meci echilibrat, în care game-urile se vor derula destul de rapid.
Aslan Karatsev pleacă cu șansa a doua, dar cota aproape ne dublează suma pariată. Cred că rusul are armele necesare pentru a se impune și în acest meci, chiar dacă adversarul e unul mult peste tenismenii învinși până acum de rus. Chiar dacă se va decide și acest meci în setul 3, voi miza victoria lui Karatsev.