Meciul restanță al etapei 17 din Premier League se va disputa între formația pregătită de către Thomas Frank, Brentford, și echipa antrenată de către Ralf Rangnick, Manchester United. Meciul este programat miercuri, 19 ianuarie, de la ora 22:00, pe stadionul Brentford Community Stadium și va fi arbitrat de către A. Marriner. În rândurile următoare voi detalia partida, iar la final voi oferi ponturile pe care le-am gândit.
Echipa antrenată de către Thomas Frank se află într-o formă destul de echilibrată în actualul sezon de Premier League și Cupa Angliei. În ultimele 5 meciuri disputate, trupa antrenată de către Thomas Frank a suferit 3 înfrângeri în campionatul intern și a reușit să acumuleze 2 victorii, una în FA Cup și una tot în competiția internă, meci disputat în fața lui Aston Villa, încheiat cu scorul de 2-1 la finalul celor 90 de minute de joc.
În meciurile disputate acasă, echipa pare că și-a mai revenit în formă. După o serie de 4 meciuri disputate, în care nu a reușit să obțină vreo victorie, Brentford reușește să se impună în meciul cu Everton, de pe 28 noiembrie, cu scorul de 1-0, dar și în fața lui Watford, în partida de pe 10 decembrie, încheiată cu scorul de 2-1 în favoarea echipei gazdă de astăzi. Cu toate acestea situația s-a echilibrat din nou după ce albinele au fost învinse din nou de 2 ori consecutiv, urmând ca mai apoi acestea să obțină victoria în fața lui Aston Villa, meci disputat pe data de 2 ianuarie. De menționat și faptul că în actualul sezon, Brentford a produs o imagine bună, echipa reușind să obțină victorii în fața lui Arsenal sau West Ham.
Formația lui Thomas Frank revine destul de montată în partida de astăzi, după ce echipa a fost învinsă fără drept de apel, de către Liverpool, cu scorul de 3-0, la finalul celor 90 de minute de joc. În urma acestei partide, Brentford se poziționează pe locul 14 în Premier League, cu un total de 23 puncte acumulate, la o distanță de doar 2 puncte față de ocupanta locului 10 în Premier League, Leicester. Și golaverajul este unul destul de echilibrat pentru echipa gazdă din această seară, cu 24 goluri marcate și 23 primite de la startul sezonului.
Obiectivul echipei rămâne clar ocuparea unui loc cât mai superior în clasament până la încheierea sezonului competițional. Mbeumo, Henry și Baptiste reprezintă motorul echipei și jucătorii care pot face diferențe pe teren în partida de miercuri seară.
Pentru meciul de astăzi, Thomas Frank nu se va putea baza pe Goode, Jeanvier, Jorgensen, Dasilva și Raya, care sunt accidentați.
La rândul ei, nici echipa pregătită de către Ralf Rangnick nu se află în cea mai bună formă de moment. În ultimele 5 partide oficiale disputate, Manchester United a obținut 2 victorii în campionat și 2 egaluri, ambele în campionatul intern, și o înfrângere suferită tot în campionatul intern, de pe 3 ianuarie, meci disputat în fața lui Wolves, încheiat cu scorul de 1-0 în defavoarea diavolilor roșii la finalul celor 90 de minute de joc. De menționat și faptul că, exceptând meciul cu Burnley și cel cu Aston Villa, diavolii roșii nu au marcat mai mult de un gol per meci în ultimele 8 partide.
În ce ține de situația meciurilor din deplasare, situația este la fel de echilibrată, trupa lui Rangnick acumulând 2 victorii, una în Premier League și una în UCL, alături de 3 egaluri, toate obținute în Premier League. Manchester United revine în partida de astăzi cu moralul destul de scăzut dar cu siguranță foarte montată după ce au reușit să obțină doar un egal acasă la Aston Villa, în ultimul meci disputat în campionat.
În urma acestei partide, formația lui Ralf Rangnick se poziționează pe locul 7 în campionatul intern, cu un total de 32 puncte acumulate, la o distanță de doar 5 puncte față de ocupanta locului 4 în clasamentul intern, West Ham, poziție care reprezintă implicit, o participare în competițiile europene de anul viitor. Golaverajul este unul destul de promițător, cu 32 goluri marcate și 29 primite în actualul sezon.
Ținând cont de lotul extrem de valoros pe care îl deține, obiectivul lui Manchester United rămâne clar câștigarea campionatului, iar dacă lucrurile vor decurge așa cum trebuie, poate și cucerirea trofeului Ligii Campionilor.
Marele pion în cadrul echipei din punct de vedere al experienței dar și al moralului, rămâne clar superstarul portughez, Cristiano Ronaldo, revenit din nou pe teren în partida de astăzi.
Pe lângă starul portughez, trupa din Anglia are în lot și alte super vedete precum Rashford, Fernandes și Sancho, jucători care pot face diferența pe teren în orice moment.
În partida din această seară, antrenorul lui Manchester United nu se va putea baza pe Martial și Paul Pogba, care sunt accidentați.
Cele 2 formații s-au întâlnit o singură dată, într-un meci amical, încheiat la egalitate, cu scorul de 2-2 la finalul celor 90 de minute de joc.
Ținând cont de faptul că ambele echipe dezvoltă un stil de joc predominant ofensiv, voi miza pe un meci intens, cu ocazii de ambele părți, partidă în care vom vedea cu siguranță minim 2 goluri marcate de-a lungul celor 90 de minute de joc, dar cu siguranță nu mai mult de 4.
Ținând cont de nivelul de joc destul de echilibrat dintre cele 2 formații, voi miza pe un meci intens, cu ocazii de ambele părți, partidă în care vom vedea cu siguranță minim un gol înscris de fiecare parte a baricadei.