Etapa cu numărul 19 din prima ligă a Italiei, Serie A, ultima de astfel, din acest an, revine cu partida care va avea loc între formația pregătită de către Andrei Șevcenko, Genoa și echipa antrenată de către Gian Piero Gasperini, Atalanta. Meciul este programat marți, 21 decembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Luigi Ferraris și va fi arbitrat de către Paolo Valeri. În rândurile următoare voi detalia partida, iar la final voi oferi ponturile pe care le-am gândit.
Cu toate că pe bancă a fost numit un nou antrenor, Andrei Șevcenko, situația rămâne în continuare foarte complicată pentru formația gazdă de astăzi. Cu o serie de 18 meciuri disputate în campionat, partide în care nu a reușit să obțină vreo victorie, Genoa se prezintă, în partida de marți seară, ca una dintre cele mai slabe echipe din campionatul Italiei. O singură victorie a mai reușit să obțină Genoa din luna septembrie până acum, cea din Cupa Italiei, partidă disputată în fața Salernitanei, încheiată cu scorul de 1-0 în favoarea trupei lui Șevcenko.
Situația arată la fel de dezastruos și în meciurile de acasă. Formația din Liguaria nu a mai reușit să obțină un succes în campionat de la finalul lunii aprilie, partidă în care avea să o învingă pe Spezia cu scorul de 1-0.
Un alt lucru care trebuie menționat este dat de faptul că Genoa nu a reușit să marcheze în 4 dintre ultimele 6 partide disputate în campionatul intern.
Echipa revine în partida de astăzi cu moralul destul de scăzut în meciul de astăzi, în urma ultimul meci disputat în campionat, de pe 17 decembrie, disputat în fața lui Lazio, partidă încheiată cu scorul de 3-1 în defavoarea formației gazde de astăzi la finalul celor 90 de minute de joc. În urma acestui rezultat, Genoa se poziționează pe primul loc retrogradabil din campionatul intern, cu un total de 10 puncte acumulate, la o distanță de doar 2 puncte față de ultima clasată din Serie A, Salernitana. Cu 19 goluri marcate și 37 primite de la startul sezonului, Genoa se elogiază cu al treilea cel mai slab atac și a treia cea mai slabă defensivă din campionatul intern.
Singurul obiectiv rămas pentru trupa lui Andrei Șevcenko este acela de a evita retrogradarea și de a ocupa o poziție cât mai înaltă în campionatul intern.
Cel mai important jucător pentru echipă rămâne cu siguranță Destro, cu 7 reușite în actualul sezon. Pe lângă acesta, la completarea formulei ofensive apare și Cambiaso alături de Hernani.
Pentru partida de astăzi, Andrei Șevcenko nu se va putea baza pe Nicolo Rovella, Felipe Caicedo și Mohamed Fares, accidentați, dar și pe Nikola Maksimovic, care este incert de joc.
Echipa pregătită de către Gasperini se află în mare formă la momentul actual, atât în campionatul intern cât și în competițiile europene. Patru victorii și 2 înfrângeri(una în Champions League, încheiată cu scorul de 2-3 în fața lui Villarreal și una în Serie A, meci disputat în fața AS Romei, încheiat cu scorul de 1-4) a acumulat trupa pregătită de către Gasperini în ultimele 6 etape.
În ce privește situația din deplasare, echipa oaspete de astăzi are un traseu excelent. Trupa pregătită de către Gian Piero Gasperini reprezintă cea mai în formă echipă din deplasare, în actualul sezon, cu 25 de puncte acumulate din cele 27 posibile. Un singur meci a pierdut Atalanta în ultimele 12 etape de pe teren străin, cel din fața lui Manchester United, încheiat cu scorul de 3-2.
În grupa F din Liga Campionilor, bergamascii s-au calificat în Europa League de pe locul 3 din grupă, cu un total de 6 puncte acumulate, la o distanță de 4 puncte față de ocupanta locului secund, Villarreal.
Echipa gazdă din această seară revine în meci clar foarte montată după ultima partidă disputată în campionat, cea din fața AS Romei, încheiată cu scorul de 1-4 în defavoarea trupei lui Gasperini. În urma acestui meci, Atalanta se poziționează pe locul 4 în campionatul Italiei, cu un total de 37 de puncte acumulate, la o distanță de 2 puncte față de următoarea clasată, AC Milan. Cu un golaveraj de 38 de goluri marcate și 24 primite, formația lui Gasperini se laudă cu unul dintre cele mai bune atacuri din Serie A.
Ținând cont de jocul foarte bun al echipei și de calitatea și experiența lotului, obiectivul Atalantei rămâne în continuare acela de a cuceri campionatul sau de a obține o poziție în topul celor 4 echipe din Serie A, loc care asigură, implicit, o calificarea în primăvara europeană de anul viitor.
Unul dintre jucătorii decisivi pentru echipă rămâne în continuare Duan Zapata care reușește să aibă niște evoluții foarte bune în campionatul intern, acesta reușind să marcheze de 9 ori și să ofere 4 pase de gol în actualul sezon. Pe lângă Zapata, Atalanta îl are în lot și pe experimentatul Ruslan Malinovsky, care a reușit de asemenea să marcheze 4 goluri și să ofere o pasă de gol în meciurile din campionat.
Robin Gosens va fi inapt pentru partida de astăzi, acesta fiind accidentat.
Cele 2 formații s-au întâlnit de 2 ori în acest an. Una dintre ele s-a încheiat cu o remiză albă, urmând ca în celălalt meci, Atalanta să se impună la finalul celor 90 de minute de joc, meci în care s-au marcat nici mai mult, nici mai puțin de 7 goluri.
Ținând cont de forma foarte bună pe care formația lui Gasperini o prezintă în meciurile din deplasare, dar și de faptul că Genoa reprezintă un adversar destul de accesibil, voi miza pe un meci foarte deschis, dominat de către Atalanta, partidă în care formația oaspete va pleca cu cele 3 puncte în cont la finalul partidei.
Ținând cont de forma foarte bună a atacantului columbian, dar și de nivelul destul de slab de joc pe care defensiva lui Genoa îl prezintă, voi miza pe o partidă deschisă, cu multe ocazii, în care experimentatul atacant va reuși să-și treacă în cont a 10 a reușită din acest sezon.