Ultimele sferturi de finală de pe tabloul masculin Australian Open programează două partide extrem de interesante. Mergem mai întâi la confruntarea dintre italianul Jannik Sinner și grecul Stefanos Tsitsipas, meci care e programat al treilea al zilei pe Rod Laver Arena și va începe după ora 06:00, ora României. În continuare voi detalia partida, iar la final voi oferi și pronosticurile găsite.
Jannik Sinner a fost într-o formă foarte bună la Australian Open. Italianul a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că are stofă de campion, iar prezența sa în sferturile de finală a competiției e o răsplata a prestațiilor sale reușite din acest început de an.
La Melbourne, Sinner a cedat un singur set până acum, culmea, într-un meci în care pleca mare favorit. A fost poate singurul moment de cădere a italianului, în partida contra japonezului Taro Daniel. A fost un set cedat la 1 de către Jannik, dar care nu a avut emoții în acea partidă.
În ultimul meci jucat, contra unuia dintre favoriții publicului de la Melbourne, Alex de Minaur, Sinner a arătat că și în condiții de presiune poate etala același nivel de joc. Și a fost o victorie clară, fără emoții, obținută în fața unui jucător care s-a mișcat foarte bine la acest turneu.
Nu întâmplător Sinner a fost asemănat cu Djokovic, din mai multe puncte de vedere. Atât mental, cât și ca stil de joc. Italianul va avea o misiune grea în sferturile de finală ale competiției, dar la ce joc a etalat Jannik, cred că are toate motivele să creadă într-un nou succes și o calificare în premieră în semifinalele unui turneu de mare șlam.
Stefanos Tsitsipas a ajuns în sferturile de finală ale competiției, dar misiunea sa până aici nu a fost deloc ușoară. Cel puțin ultimele runde sau dacă ne raportăm la ultimul meci jucat de către grec.
În optimi, în fața americanului Taylor Fritz, jucătorul clasat pe locul 4 în ierarhia mondială a avut foarte mult de muncă. Și chiar emoții pe alocuri. Cum ziceam și în precedentele avancronici, jocul grecului nu a fost la nivelul scontat, iar un rezultat mare aici, prin asta înțelegându-se cel puțin o calificare în finală, va fi greu de realizat.
Dacă în primele runde, chiar și cu câte un set cedat pe meci, misiunea nu a fost grea și problema învingătorului nu s-a pus nici un moment, lucrurile au stat cu totul diferit în partida contra lui Fritz. Americanul a condus ostilitățile, a avut 1-0 și 2-1 la seturi și doar imprecizia sa, din momentele cheie ale partidei au făcut ca victoria să-i revină grecului.
Va fi un duel care pe care în sferturile de finală de la Australian Open. Pentru prima dată în acest turneu, Tsitsipas pleacă cu șansa a doua, dar acest aspect va conta mai puțin. Nu e exclus să vedem un nou meci cu 5 seturi.
De 3 ori s-au mai întâlnit cei doi jucători, iar grecul conduce cu 2-1 la meciuri. În ultimul meci direct, la Barcelona, anul trecut, Tsitsipas a câștigat meciul în minimum de seturi.
Un astfel de meci nu are cum să fie altfel decât unul disputat. Și spectaculos. Cred că în ciuda unor meciuri mai puțin convingătoare făcute de grec, partida e deschisă oricărui rezultat. Mizez pe un meci deschis și în care vom avea minimum 4 seturi.
Nu știu dacă vom avea din nou un meci de 5 seturi, așa cum am avut între Fritz și Tsitsipas, cred sunt convins că meciul nu va fi unul scurt. Tsitsipas se poate monta și să etaleze un tenis mult mai bun, în timp ce italianul e conștient că e în fața unei mai performanțe.