Urmează un nou week-end care programează alte dueluri interesante. Începem cu duelul dintre U Cluj și FCU Craiova, din cadrul etapei cu numărul 9 din Superliga. Meciul este programat vineri, 2 septembrie, pe Cluj Arena, din Cluj, cu începere de la ora 21:30. Mai multe detalii de la duelul U Cluj – FCU Craiova, dar și pariurile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
U Cluj vine după un nou eșec în Superliga. Studenții au pierdut disputa din Giulești, contra liderului Rapid, scor 0-1. A fost o înfrângere suferită în urma unui gol primit cu 10 minute înainte de fluierul final, dintr-o lovitură de la 11 metri.
A fost cel de-al patrulea eșec din ultimele 5 partide pentru nou promovată, care se situează pe poziția a 14-a în Superliga, cu doar trei puncte acumulate. Erik Lincar, antrenorul cu care șepcile roșii au promovat a fost demis, iar în locul acestuia a fost adus Eugen Neagoe.
Studenții fac parte din categoria celor trei formații din Superliga care încă nu au câștigat în primele 8 runde ale sezonului. Studenții au un singur punct adunat în cele trei partide jucate acasă, 1-1 în remiza cu Universitatea Craiva, în etapa a doua.
Meciul cu cealaltă echipă din Craiova nu va fi deloc ușor. Mai ales că oltenii vin după puncte pe Cluj Arena. Dar trupa lui Neagoe va încerca să evolueze mai bine și să scoată cel puțin un punct in acest duel.
FCU Craiova a luat o gură de oxigen după ultima victorie din campionat. Oltenii s-au impus în fața celor de la Sepsi, scor 1-0. Singurul gol al meciului a fost reușit de către Sidibe, cu un minut înainte de finalul primei reprize.
Același Sidibe a încasat însă al doilea cartonaș galben cu 20 de minute înainte de final și și-a lăsat echipa în 10. Și nici nu va fi apt pentru disputa de pe Cluj Arena. A fost cel de-al treilea succes pentru formația antrenată de Marius Croitoru în acest sezon, care se situează pe poziția a 11-a, cu 10 puncte acumulate.
Forma de moment însă nu e prea bună. Cu trei eșecuri în ultimele 5 partide disputate. Golaverajul este însă pozitiv. Cu 10 goluri marcate și 9 încasate. În deplasare, oltenii nu s-au descurcat mai bine, având patru puncte adunate în tot atâtea partide jucate.
Meciul cu U Cluj se anunță complicat. Gazdele sunt în căutarea primei victorii din acest sezon și vor încerca să joace mai bine decât ultima etapă. Dar și oltenii au obiectivul vor și vor să plece măcar cu un punct de pe Cluj Arena.
U Cluj: Gorcea – Baravykas, Ilie, Ispas, Pîrvulescu – Haită, Pires, Filip – Chipciu, Bălan, Boiciuc.
FCU Craiova: Popa – Negru, Duarte, Papadopoulos, Huyghebaert – Asamoah, Achim – Baeten, Iancu, Van Durmen – Bălan.
Ultimul duel direct între cele două formații a avut loc în primăvara anului trecut, când ambele formații se aflau în Liga 2. Studenții s-au în acel meci cu 1-0.
Se anunță un meci pragmatic între cele două formații. Ambele formații își doresc să nu piardă acest duel, astfel că spectacolul ar putea fi sacrificat. În aceste condiții mizăm pe maxim două goluri marcate.
Oltenii au moralul bun după succesul cu Sepsi și vine pe Cluj Arena cu gândul de a lua măcar un punct. Nu va fi deloc un meci ușor în fața nou promovatei, dar oltenii au forța de termina neînvinși disputa contra șepcilor roșii.