Nu trece nici o zi fără meciuri din tenis, iar noi ne-am îndreptat atenția asupra partidei dintre americanii Frances Tiafoe și Brandon Nakashima, din cadrul turului secund a turneului de la Miami Open. Meciul este ultimul al zilei programat pe arena centrală și va începe după ora 03:00, ora României. Mai multe detalii, dar și pariurile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
Frances Tiafoe e unul din reprezentanții Statelor Unite și unul din cei mai talentați jucători din circuit. Deși a ajuns la 24 de ani, Tiafoe încă nu poate menține un nivel constant al jocului.
Deși poate juca la cel mai înalt nivel, americanul a arătat un tenis foarte slab în acest sezon. Tiafoe a jucat puțin în acest an, doar 6 partide disputate de american. Iar americanul a obținut doar două victorii, în primul tur la Australian Open, un succes chinuit, contra unui jucător modest, care nu a excelat vreodată pe hard, Marco Trungelliti.
După eliminarea de la Antipozi, americanul a mai revenit în circuit abia la mijlocul acestei luni, la Indian Wells, unde a reușit a doua victoria a sezonului, chiar contra adversarului din această rundă. Însă a fost eliminat imediat, în turul secund, de către rusul Andrey Rublev.
La Miami, Tiafoe a avut tur liber și va da din nou peste conaționalul mai tânăr. Se anunță un meci mai disputat decât cel din urmă cu două săptămâni, însă Frances are din nou șansa de a se impune în fața talentatului jucător.
Brandon Nakashima e unul din cei mai talentați jucători din circuit și unul din cei mai buni tineri tenismeni. Brandon a etalat un tenis bun în ultimele două sezoane, dar în 2022 nu a mai reușit să se ridice la nivelul așteptărilor.
Nakashima a oscilat mult în acest sezon, alternând meciurile bune cu cele mai puțin bune. Nu a fost nici un rezultat pe măsură, singurul parcurs mai lung fiind sferturile de finală de la Sydney, chiar în startul sezonului. În rest, americanul nu a trecut de turul secund a turneelor la care a luat parte.
Fie că a fost vorba de ATP Dallas, ATP Delray Beach, Acapulco sau primul masters al anului, Indian Wells. În primul tur la Miami, Brandon a trecut în minimum de seturi de Soonwoo Kwon, 6-1, 7-5. O victorie meritată pentru tânărul american, care va avea de muncă în turul următor.
Meciul cu Tiafoe reprezintă și oportunitatea revanșei, după eșecul din urmă cu două săptămâni. Dacă va reuși să mențină nivelul din runda antrioară sau chiar să crească jocul, atunci Nakashima chiar are șanse la victorie.
De trei ori s-au mai întâlnit cei doi jucători, iar Tiafoe s-a impus de fiecare dată. Ultima oară, la Indian Wells, scor 2-0 la seturi.
Cred că partida va fi una mult mai echilibrată și disputată față de cea din urmă cu două săptămâni. Nakashima a jucat mult mai bine în turul anterior și cred că poate emite pretenții reale la o victorie. Tiafoe vrea să debuteze cu o victorie la Miami, astfel că mizez pe un meci întins pe cel puțin 22 de game-uri.
Aș fi tentat să merg pe victoria americanului mai tânăr, dar pentru siguranță voi merge pe un Handicap în favoarea lui Nakashima. Am încredere că dacă va juca la fel ca în turul anterior, Brandon poate ieși cu fruntea sus și nu va pierde la mai mult de două game-uri diferență.