Deschidem seria pronosticurilor de astăzi cu un super duel din sferturile de finală ale turneului ATP Dubai, confruntarea dintre polonezul Hubert Hurkacz și italianul Jannik Sinner. Meciul este al doilea ai zilei programat pe arena centrală și va începe după ora 14 30. Mai multe detalii, dar și pariurile gândite, în cele de mai jos.
Hubert Hurkacz e unul din cei mai buni jucători din circuit. Debutul de sezon nu a fost cel mai bun pentru tenismenul polonez, care a dezamăgit la Australian Open. Dacă la ATP Cup evoluțiile au fost bune, la primul turneu de Grand Slam, Hurkacz nu a făcut decât un tur doi.
Nici după eliminarea de la Antipozi polonezul nu a excelat. Hurkacz a fost eliminat, tot în turul secund la turneul de la Rotterdam, de un jucător mai slab cotat, Lorenzo Musetti. E drept, italianul nu e un jucător rău, dar e încă departe de nivelul pe care îl poate etala tenismenul de pe locul 11 mondial.
Aici, la Dubai, Hurkacz pare să fi ridicat mult nivelul de joc. În primele două runde, polonezul nu a cedat set și și-a depășit adversarii fără prea mari probleme. Au fost două victorii în minimum de seturi, în fața lui Alexander Bublik și Alex Molcan.
Misiunea din sferturi va fi mult mai complicată. Polonezul va da peste unul din cei mai buni jucători din circuit, iar meciul se anunță unul extrem de spectaculos. Nu e exclus să vedem cel puțin un set cu tie-break.
Jannik Sinner a revenit în circuit după eliminarea de la Australian Open. Tânărul italian a avut un parcurs foarte bun la primul Grand Slam al anului. Sinner a ajuns până în sferturile de finală ale competiției, fiind eliminat de către Stefano Tsitsipas.
Până la turneul din Emirate, italianul avea 7-1 în meciurile jucate în 2022. Sinner și-a păstrat locul 10 în ierarhia mondială, demonstrând în meciurile din noul sezon că își merită cu prisosință prezența în top 10. Lupta pentru primele zece poziții va fi una acerbă, toți jucătorii care gravitează în jurul locurilor 8-12 fiind în mare formă.
În primele două meciuri de la Dubai, Sinner a cedat doar un singur set, iar singurele probleme le-a avut în meciul de debut, contra ibericului Davidovich Fokina. Italianul a salvat trei mingi de meci contra spaniolului, dar într-un final s-a impus. Misiunea din turul secund, contra lui Andy Murray a fost mai ușoară, după 7-5, 6-2.
Victoria contra liderului mondial i-a dat un moral bun jucătorului de 20 de ani, care va aborda cu mare încredere disputa din sferturi contra lui Hurkacz. Se anunță un meci de mare luptă, între doi din cei mai bine cotați jucători din circuit.
De două ori s-au mai întâlnit cei doi jucători, iar victoriile au fost împărțite. În ultimul meci direct, cel de la Turneul Campionilor, Sinner s-a impus în minimum de seturi,
Meciul se anunță unul de mare luptă. Cei doi jucători sunt vecini în ierarhia ATP, iar ambii au jucat foarte bine în primele două partide. Cred că diferența în această confruntare se va face la detalii, iar jucătorul mai atent va avea câștig de cauză.
Chiar dacă partida va fi una echilibrată, eu voi miza pe jucătorul italian. Sinner s-a mișcat foarte bine în confruntarea contra lui Murray, moralul este unul bun, iar în momentele cheie ale partidei, Jannik poate face decisiv diferența!