Ultima alegere a zilei vine tot din America de Sud, de la partida dintre sârbul Laslo Djere și grecul Stefanos Tsitsipas din cadrul turului întâi a turneului de la Acapulco. Meciul este ultimul a zilei programat pe ESTADIO și va începe după ora 06:00, ora României.
Laslo Djere a avut un start de sezon mai mult decât modest. Sârbul a câștigat doar două meciuri din cele 6 partide jucate în 2022. În prima lună, la ATP Adelaide, Laslo a arătat ceva mai bine, atingând sferturile de finală ale competiției, unde a fost eliminat de către Cilic.
La Australian Open sârbul nu s-a descurcat deloc bine, dar și adversarul a fost unul pe măsură, Denis Shapovalov. Laslo a câștigat un set în fața canadianului, care nu a putut emite pretenții însă.
După eliminarea de la primul turneu de mare șlem al anului, Djere a participat la două turnee pe zgură, însă nici aici nu s-a descurcat mai bine. Cu toate că suprafața roșie e specialitatea casei pentru sârb, Laslo s-a văzut învins în cele două meciuri jucate pe suprafața roșie. E drept, adversarii au fost buni, dar jocul a fost mult sub nivelul său.
Din nou revenit pe hard, Djere va avea o misiune aproape imposibilă în primul tur la Acapulco. Sârbul nu se simte bine pe suprafețele rapide și cred că nu va reuși să scoată ceva din disputa contra numărului 4 mondial.
Stefanos Tsitsipas vine după un turneu în care prestațiile sale au fost mult sub nivelul obișnuit. Din contră, grecul a dezamăgit în ultimele partide și pare să fie într-un con de umbră.
Asta după ce la Rotterdam, cu o săptămână înainte, grecul disputa finala turneului din Olanda. A fost prima finală din acest sezon pentru jucătorul care, care însă a cedat în fața canadianului Felix Auger-Aliassime. A fost un eșec categoric, în fața unuia dintre cei mai în formă, dar și cei mai buni tenismeni din circuit.
La Marseille, Tsitsipas a câștigat greu partida cu Hugo Gaston, după un set cu tie-break, pentru ca mai apoi să cedeze, mai mult decât surprinzător în minimum de seturi meciul cu Roman Safiullin. A fost un eșec în urma unui meci slab făcut de Tsitsipas, în care a oferit nu mai puțin de 13 șanse de break.
Debutul în turneul de la Acapulco pare să fie la îndemână, însă grecul nu își va subestima adversarul în ciuda formei foarte slabe pe care sârbul o traversează.
O singură dată s-au întâlnit cei doi jucători, în urmă cu mai bine de 5 ani, iar grecul s-a impus cu 2-1 la seturi.
Voi miza pe un prim set foarte solid la serviciu al jucătorului din Grecia. Suprafața rapidă din Mexic îl ajută pe Tsitsipas și nu cred că numărul 4 mondial își va ceda serviciul în partida din turul inaugural a turneului de la Acapulco.
Voi miza pe al doilea pronostic pe un număr de game-uri. Nu cred că partida va fi prea lungă. Diferența dintre cei doi jucători e considerabilă și mizez pe un meci bun făcut de grec. Voi recomanda maxim 21 de game-uri disputate în această confruntare.