Analizăm și disputa americanilor Taylor Fritz și Tommy Paul, din cadrul turului trei de la Miami Open. Meciul este programat al 4-lea al zilei pe arena GRANDSTAND și va începe după ora 23:00, ora României. În continuare voi prefața această confruntare, iar la final veți găsi și pariurile gândite.
Taylor Fritz vine după cel mai important titlu din carieră. Americanul s-a impus la Indian Wells, chiar în fața celui mai în formă jucător a sezonului, Rafa Nadal. A fost o victorie muncită, cu sudoare, dar una extrem de importantă pentru tenismenul în vârstă de 24 de ani.
Deși a acuzat probleme medicale, atât în semifinale, cât și în partida pentru titlu, Fritz a continuat și la Miami, unde a avut tur liber în runda inaugurală. În singurul meci jucat în Florida, Taylor s-a impus în trei seturi contra unuia dintre veteranii circuitului, Mikhail Kukushkin.
A fost o victorie mult mai greu obținută decât se așteptau mulți, însă și kazahul a arătat un tenis bun. Oboseala își va spune și e cuvântul, mai ales în următoarele runde și cu atât mai mult în meciurile contra unor adversari care vor ține și ei ritmul.
Următorul adversar va fi conaționalul Tommy Paul, jucător care s-a mișcat și el bine în ultima perioadă. Nu va fi deloc un meci ușor pentru noul număr 13 mondial și e de așteptat să vedem o partidă extrem de disputată.
Tommy Paul traversează și el o perioadă foarte bună. Americanul s-a mișcat bine la Indian Wells, unde a atins tot turul trei, fiind eliminat de alt jucător care a evoluat foarte bine, Alex de Minaur.
Însă printre cele două victorii din California, s-a numărat și succesul contra lui Alex Zverev, numărul 4 mondial. A fost una dintre cele mai importante victorii pentru Paul, care a arătat încă o dată că poate să se bată de la egal la egal cu cei mai buni tenismeni din circuit.
La Miami, Tommy a evoluat la fel de bine în primele două runde, printre adversari fiind Bonzi și Khachanov, alți tenismeni în formă sau bine cotați. Contra francezului a fost o victorie în minimum de seturi, în timp ce împotriva rusului, meciul a fost un maraton, încheiat cu un tie-break în decisiv.
A fost însă o victorie meritată pentru Tommy, care a jucat un tenis solid și doar neinspirația sa a făcut ca partida să aibă nevoie de tie-break. Următorul meci va fi și mai greu, dar la cum a jucat Paul, cred că poate spera cel puțin la un set.
De 5 ori s-au mai întâlnit cei doi conaționali în meciuri directe, iar raportul este de partea lui Taylor, care conduce cu 3-2. În ultimul meci direct, anul trecut la Stockholm, Paul s-a impus în minimum de seturi.
Cred cu tărie că partida va fi una echilibrată. Fritz pleacă cu prima șansă, dar nu va avea un meci ușor. Paul își va juca șansa și chiar poate emite pretenții la victorie dacă va fi atent. Merg însă pe un meci întins pe cel puțin 21 de game-uri, la o cotă decentă!
Taylor Fritz e conștient că nu va avea un meci ușor. În ultimul meci direct a cedat în două seturi, dar acum situația stă diferit. Paul a jucat și e bine și se va agăța de orice șansă. Dacă fizic se va simți ok, chiar și într-un meci mai lung, cred că Fritz poate obține calificarea în optimi.