Un alt meci interesant de astăzi e confruntarea dintre brazilianul Thiago Monteiro și germanul Alexander Zverev, din cadrul calificărilor din Cupa Davis. Meciul este programat pe Parque Olímpico Arena, din Rio, cu începere de la ora 20 30. Mai multe detalii, dar și pronosticurile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
Thiago Monteiro a câștigat primul meci din disputa contra Germaniei. Brazilianul s-a impus în fața lui Jan Lennard Struff, în trei seturi și a adus primul punctul naționalei sale.
După primele două partide, scorul este 1-1, astfel că disputa sa cu Zverev ar putea fi decisivă. Până la partida contra neamțului, va mai avea loc un meci la dublu, iar rezultatul final va fi influențat și de acea confruntare.
Monteiro s-a mișcat bine în ultimele partide, mai ales că zgura este suprafața sa favorită. Cel mai bun rezultat al său din acest start de sezon a fost sfertul de finală de la ATP Santiago, unde a cedat în fața lu Baez.
Partida contra numărului trei mondial va fi una foarte grea, dar va reprezenta totodată o șansă pentru sud-american de a-și etala jocul în fața unuia dintre cei mai buni jucători din circuit. Chiar dacă pleacă cu șane foarte mici, cred că Thiago nu se va face de râs.
Alexander Zverev pune umărul și pentru naționala Germaniei. După descalificarea în urma gestului nesportiv de la Acapulco, acolo unde a lovit scaunul arbitrului cu o rachetă, Sascha încearcă să își ia revanșa în Cupa Davis.
Neamțul și-a cerut public scuze pentru ieșirea nervoasă și speră să își spele imaginea în următoarele turnee, cu un comportament exemplar. Chiar dacă a făcut tranziția către suprafața roșie, acomodarea nu a fost un impediment pentru Alexander.
În primul meci de la Cupa Davis, contra Braziliei, Zverev a câștigat în minimum de seturi disputa împotriva lui Seyboth Wild, scor 6-4, 6-2, la capătul unui meci ce a ținut o oră și 35 de minute. A fost un joc bun făcut de Zverev, dar care nu a jucat nici pe departe la potențialul său.
Partida a doua contra Braziliei va fi ceva mai dificilă, dar nu văd cum Zverev s-ar putea încurca în fața unui tenismen inferior la toate capitolele. Dacă va ridica nivelul, cred că Sascha nu va ceda mai mult de 8-9 game-uri în acest meci.
Va fi primul meci direct între cei doi jucători.
Diferența de valoarea între cei doi jucători e una mare. Chiar dacă se va juca pe zgură, în fața fanilor brazilieni, nu cred că Monteiro va reuși să țină pasul cu numărul trei mondial. Văd un succes clar al neamțului, fără să cedeze set.
Merg pe o cotă mai mică, dar cu șanse foarte mari de reușită. Zverev va încerca să tranșeze rapid meciul în favoarea sa și va începe tare partida. Iar dacă se impune în primul set, nu cred că neamțul va mai sta prea mult la discuții cu favoritul publicului.