Închidem seria pronosticurilor de vineri cu disputa dintre canadianul Vasek Pospisil și unul din favoriții gazdelor, John Isner, din cadrul sferturilor de finală de la ATP Dallas. Meciul este al 4-lea al zilei programat pe arena centrală și va începe după ora 03:00, ora României. Mai multe detalii, dar și pariurile pe care le-am găsit, în rândurile de mai jos.
Vasek Pospisil este un canadian în vârstă de 31 de ani. Clasat în acest moment pe locul 150 mondial, canadianul a fost în trecut în top 30. Și nu doar atât. Vasek se putea bate de la egal la egal cu cei mai buni jucători din circuit.
Accidentările, dar și forma mai slabă din ultimele sezoane nu l-au mai ajutat pe canadian să etaleze tenisul cu care în trecut reușea să impresioneze. Debutul în noul sezon a fost bun, dacă ne raportăm la situația actuală a canadianului.
Pospisil și-a trecut în cont primul titlu challenger în acest an. La QUIMPER, în Franța, canadianul a jucat bine și a cedat doar două seturi pe durata întregului turneu. Serviciul a fost la înălțime, fiind de altfel și arma principala din jocul tenismenului din Canada.
În State, la turneul de la Dallas, canadianul a pornit din calificări, trecând pe rând de Uchiyama, Eubanks, Chakravarthi și Rodionov. Misiunea în ultimul meci a fost complicată, Vasek având nevoie de două seturi cu tie-break pentru a se impune.
Partida din sferturi va fi cea mai dificilă. Pospisil va da peste unul din favoriții publicului de la Dallas și unul din jucătorii foarte greu de învins în meciurile pe hard. Dar la forma arătată, cred că Vasek își va juca șansa și nu ar fi exclus să vedem mai mult de un set cu tie-break.
John Isner e unul din cei mai experimentați jucători din circuit. Americanul e recunoscut pentru serviciul său, armă cu care s-a remarcat în circuit de-a lungul sezoanelor. Ajuns la aproape 36 de ani, Isner încă se menține bine în topul ATP.
Pe locul 26 mondial, John e cap de serie atât la turneele de Grand Slam, dar și în turneele mici, așa cum e cazul celui de la Dallas. Debutul în noul sezon nu a fost cel mai bun pentru veteranul american. De fapt startul sezonului a fost slab pentru american, care a câștigat doar un singur meci din cele 5 disputate în 2022.
La Australian Open a fost învins de conaționalul Cressy, în 5 seturi. Prestații slabe pentru american în noul sezon, iar atunci când serviciul nu-l ajută, Isner e mai mult decât vulnerabil. În primul meci de la Dallas, americanul a avut nevoie de trei seturi cu tie-break pentru a se impune împotriva altui big server din circuit, Kevin Anderson.
Americanul a servit 30 de ași și a avut un procentaj de 89% a punctelor câștigate cu primul serviciu. Meciul din sferturi se anunță a fi la fel de greu ca cel contra sud-africanului. Nu e exclus să avem un deznodământ asemănător și o partidă cu mulți ași din partea ambilor tenismeni.
De 7 ori s-au mai întâlnit cei doi jucători, iar scorul este strâns, 4-3 în favoarea americanului. Ultima confruntare directă a avut loc în 2017, la Atlanta, iar Isner s-a impus în minimum de seturi.
Va fi un meci între doi big serveri. Ambii jucători servesc foarte bine, suprafața de la Dallas îi ajută și cred că game-urile se vor derula rapid. Nu ar fi exclus să avem mai mult de un set cu tie-break sau câștigătorul să fie fie decis în setul trei. Linia aleasă poate ieși însă și în doar două seturi.
Vom avea un meci în care se vor întâlni doi jucători cu servicii foarte bune. Dacă Isner e recunoscut pentru arma sa principală, Pospisil poate și el să genereze mulți ași într-un meci. Mizez pe un prim set echilibrat, în care ambii jucători vor fi foarte atenți și vor încerca să joace cât mai bine pe propriul serviciu.