Seria pariurilor din tenis continuă cu meciul dintre cehoaica Tereza Martincova și rusoaica Ekaterina Alexandrova, din cadrul ultimului sfert de finală de la WTA Ostrava. Meciul este programat ultimul al zilei pe terenul central și va începe după ora 20:30, ora României. Mai multe detalii de la partida Martincova – Alexandrova, dar și pariurile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
Tereza Martincova e o jucătoare din Cehia, în vârstă de 28 de ani, clasată pe locul 78 WTA. Iar în acest an, cehoaica s-a mișcat foarte bine, obținând câteva rezultate foarte ok.
Forma de moment este una bună, cu trei victorii în ultimele 5 partide jucate. E drept, eliminările de la ultimele turnee la care a luat parte au fost premature, dar jocul nu a fost deloc rău.
Aici, în fața propriilor suporteri, Tereza a trecut de două jucătoare bune, Teichamann și Kontaveit, dar mai mult decât atât, jocul a fost cel care a impresionat.
Pentru un loc în semifinale, Martincova se va lupta cu una din cele mai în formă jucătoare ale momentului. Dar cu fanii în spate, Tereza speră la un nou joc solid și de ce nu, la o victorie foarte importantă!
Ekaterina Alexandrova e una din cele mai în formă jucătoare din circuit. Rusoaica a câștigat în urmă cu două săptămâni turneul de la Seoul, Coreea de Sud și pare să fie la același nivel și în Cehia.
Locul 21 WTA, Ekaterina a avut două adversare foarte bune în primele runde, Azarenka și compatrioata Kasatkina. Au fost evoluții solide din partea Alexandrovei, care nu a cedat decât un singur set.
În primul meci, contra jucătoarei Belarus. Când a fost și cel mai disputat meci de până acum de la acest turneu. Serviciul a fost din nou la înălțime pentru rusoaica, care a servit 15 ași în cele două partide.
Meciul cu Martincova din sferturi, nu va fi deloc ușor. Mai ales că rusoaica va avea de luptat și contra fanilor. Dar la forma pe care o traversează, Alexandrova e mare favorită înaintea acestei partide.
De 5 ori s-au mai întâlnit cele două jucătoare, iar raportul este foarte echilibrat, 3-2 în favoarea rusoaicei. Ultima meci direct a fost anul trecut, la Sankt Petersburg, când Ekaterina s-a impus în două seturi.
Favorita publicului din Cehia a jucat foarte bine în primele două runde, învingând două jucătoare solide. De partea cealaltă, Alexandrova în mare formă. Rusoaica a dispus lejer și de conaționala sa, Daria Kasatkina, victorie în două seturi și abordează meciul din sferturi cu mare încredere. Noi vom miza pe un start de partidă echilibrat, strâns și suntem de părere că actul inaugural va avea "peste 8,5 game-uri".
Mergem din nou pe combo-ul oferit de către cei de la Betano. Alexandrova nu va avea o misiune ușoară în fața favoritei gazdelor de la Ostrava, astfel că meciul se va întinde destul de mult. Nu ar fi exclus să vedem minimum un set cu prelungiri sau tie-break, astfel că vom merge pe victoria rusoaicei și minimum 17 game-uri disputate!