Zi plină de fotbal în Europa, iar România are patru reprezentate în Conference League. Noi trecem în revistă disputa campioanei CFR Cluj, din deplasarea din Belarus, contra celor de la Sahtior Soligorsk, din cadrul manșei tur a rundei a treia a preliminariilor. Meciul este programat pe Stroitel Stadion, din Soligorsk, cu începere de la ora 20:00. Mai multe detalii de la duelul Soligorsk – CFR Cluj, în rândurile de mai jos.
Sahtior Soligorsk e campioana Belarusului. Formația antrenată de Sergey Tashuev a fost eliminată în turul întâi preliminar de către campioana Sloveniei, Maribor. Echipă cu care se poate întâlni din nou, în play-off-ul Conference League.
Asta pentru că pierzătoarea din dubla Maribor – HJK, din turul trei Europa League va întâlni câștigătoarea dublei acesteia. Însă până la următoarea dublă, formația din Belarus are serios de tras contra CFR-ului.
Misiunea nu va fi deloc ușoară. Din contră chiar. Forma de moment este bună. La fel ca și moralul. Campioana Belarusului vine după trei victorii la rând în campionat. Serie în care a marcat de 7 ori și a încasat trei goluri. Soligorsk e pe primul loc, la un punct deasupra rivalei BATE.
Meciul tur cu CFR se anunță mai mult decât dificil. Dar formația din Belarus vrea să obțină un rezultat bun. Care să-i ofere șanse la calificare în returul de săptămâna viitoare de la Cluj.
CFR Cluj a fost una din dezamăgirile primelor tururi din preliminariile Ligii Campionilor. Campioana României a fost eliminată chiar în turul inaugural al competiției de către armenii de la Pyunik Erevan. Formație care miercuri seara a fost dezintegrată de către Steaua Roșie Belgrad, scro 5-0!
Clujenii sunt nevoiți să se mulțumească doar cu Conference League. Iar pentru a ajunge în grupe, trupa lui Dan Petrescu nu mai are voie să facă nici un pas greșit. Programarea o avantajează pe CFR Cluj, care va juca returul acasă. Însă misiunea nu va fi ușoară.
Ultima victorie din campionat îi dă de gândit lui Dan Petrescu. Echipa a încasat două goluri de la cea mai slabă echipă din acest start de sezon din Superliga, CS Mioveni. E drept, la singurele șuturi pe poartă ale argeșenilor. Însă defensiva Bursucului e departe de ceea ce era în sezonul trecut.
Meciul din Belarus se anunță greu. Mai ales că adversarii sunt în formă după ultimele victorii din campionat. Dar experiența, dar și valoarea sunt de partea CFR-ului, care ar trebui să obțină cel puțin un rezultat de egalitate în seara asta.
Va fi primul duel direct între cele două formații!
Credem că partida va fi una echilibrată. Diferența de valoare e una clară între cele două formații, dar clujenii au arătat nesiguranță în acest start de sezon. Dar Bursucul va încerca să își mobilizeze jucătorii și să arate un joc mult mai bun. În special în apărare. În aceste condiții, mizăm pe maxim două reușite.
CFR Cluj are forța să se impună în meciul din Belarus. Dacă nu mai greși în defensivă, clujenii au toate șansele să se impună în prima manșă. Și să își ușureze misiunea de a ajunge în play-off-ul Conference League. Mizăm că trupa lui Dan Petrescu va conduce fie la pauză sau se va impune la finalul partidei de la Soligorsk!