Astăzi sunt programate finalele celor trei turnee ATP din această săptămână, iar prima oară mergem în Olanda, la turneul ATP Rotterdam, la partida dintre grecul Stefanos Tsitsipas și canadianul Felix Auger-Aliassime. Meciul este programat pe terenul central, după ora 16:30. Mai multe detalii, dar și pariurile pe care le-am gândit, în cele ce urmează.
Stefanos Tsitsipas bifează prima sa finală din 2022. Și una din categoria 500 ATP. Grecul a făcut un turneu bun în Olanda, dar a avut ceva emoții în partida din semifinale. Numărul 4 mondial a avut nevoie de 3 seturi pentru a se impune în fața tânărului jucător din Cehia Jiri Lehecka.
A fost un succes mult mai greu decât se anticipa. Sigur, cel puțin din prisma scorului. Pentru că cehul s-a impus în primul set, jucând foarte bine, însă nu a mai putut ține ritmul jocului. Grecul s-a impus în actul secund, cu același scor, 6-4, iar în decisiv diferența a fost făcută din plin de diferența de valoare, dar și de experiență.
A fost cel mai greu meci pentru grec, pe durata acestui turneu. Tsitsipas a mai avut o misiune la fel de grea în turul 1, contra lui Davidovich Fokina, când a avut nevoie tot de trei seturi. În rest au fost victorii în minimum de seturi pentru jucătorul grec.
Finala se anunță una pe măsură. Tsitsipas va da peste poate cel mai în formă jucător al acestui turneu, iar meciul va fi unul care pe care. Nu e exclus să asistăm la un nou meci decis în trei seturi.
Canadianul bifează și el la rândul său prima sa finală din noul sezon. Felix a făcut un turneu foarte bun în Olanda și este poate cel mai în formă jucător din această săptămână de la Rotterdam.
Aliassime vine după un meci extrem de spectaculos, dar totodată foarte disputat contra lui Andrey Rublev Fără doar și poate partida din cea de-a doua semifinală de la Rotterdam poate candida cu ușurință la meciul turneului. Din toate punctele de vedere.
Primul set al întâlnirii dintre canadian și rus a fost echilibrat, dar balanța a înclinat puțin în favoarea canadianului, care a ratat nu mai puțin 7 șanse de break, față de doar cele două ratate de rus. În tie-break însă, Andrey a fost mai inspirat și și-a adjudecat setul.
În actul secund, șansa a fost de partea lui Aliassime, pentru că Rublev a ratat mai multe șanse de break, însă canadianul a fost extrem de eficient în setul secund, fructificând singura șansa de break ivită. În decisiv, Felix a fost superior și și-a adjudecat fără emoții setul. A fost o victorie muncită pentru Aliassime, care îl așteaptă un meci cel puțin la fel de greu și în ultimul act.
Va fi cea de-a noua confruntare directă între cei doi jucători. Scorul este de 5-3 în favoarea grecului. Ultima întâlnire a avut loc în toamna anului trecut, iar Tsitsipas s-a impus cu 2-1.
Va fi un meci mai mult decât disputat. Dar și echilibrat și disputat. Cred că partida e deschisă oricărui rezultat și e greu de anticipat un câștigător. Fiecare tenismen are atuurile sale și meciul va fi adjudecat de jucătorul care va gestiona mai bine momentele cheie ale partidei. Mizez pe cel puțin 22 de game-uri disputate.
Voi merge pe o cotă mai mare. Mi-a plăcut cum s-a mișcat în această săptămână canadianul, jocul său fiind demn de un jucător de top 10, iar prezența în finală e pe deplin meritată. Tsitsipas s-a mișcat și el bine, dar în semifinala de ieri a arătat momente de slăbiciune. Cred că jucătorul din Canada se poate impune, având toate armele necesare la îndemână.